Instrucțiuni înlocuire Filtre de Rezervă AQ-4035

IMPORTANT!

Filtrele de apă potabilă Aquasana sunt destinate exclusiv filtrării apei de la rețeaua publică de apă potabilă.

Aceste produse NU sunt destinate apei care nu este sigură din punct de vedere microbiologic sau de calitate necunoscută.

Pentru informații referitoare la gradul de reducere al contaminanților din apă vedeți performanțele de filtrare.

Deșurubarea capacelor camerelor de filtrare

Așezați filtrul culcat lateral pe blatul chiuvetei cu furtunele încă conectate așa cum se vede în figura 1, desfaceți capacele filetate prin rotire în direcția săgeților desenate pe ele.

În cazul în care capacele sunt prea strânse, extrageți furtunele presând în același timp cu degetul pe colierele (gri sau albastru) de la orificii.

Apoi desfaceți capacele cu mâna sau dacă nu reușiți cu o cheie tubulară de 17 mm respectând direcția dată de săgeți.


Modul de deschidere al unui capac pentru filtru de apa AQ-4000

 


Schița capace filtru AQ-4000

Extragerea filtrelor folosite

Scoateți ambele cartușe de filtrare vechi. Puteți să vă debarasați de cartușele vechi în containerele de gunoi menajer pentru că nu sunt periculoase pentru mediu. Folosiți în continuare garniturile de cauciuc pentru că au o durată de viață de 10 ani.

SFAT: Filtrul A se extrage mai greu datorită poziției de montaj. Puteți să folosiți partea de jos a filtrului B pentru a roti filtrul A în scopul eliberării, cum se vede și în figura de mai jos.

Montare filtre noi

Așa cum se vede în figură, instalați cartușele punând cartușul A în camera A cu inelul de cauciuc înainte și cartușul B în camera B cu inelul de cauciuc în spate.

ATENȚIE: Filtrele se introduc în sensuri diferite.

Strângeți capacele

Odată ce filtrele de schimb au fost introduse corect în camerele de filtrare, înșurubați capacele filetate fiind asigurați că garniturile de cauciuc sunt la locul lor. Capacele filetate trebuiesc strânse ferm cu mâna în direcție opusă săgeților figurate pe ele. Capacul A va fi strâns prin rotirea către stânga (sens antiorar) iar capacul B va fi strâns prin rotirea către dreapta (în sens orar).

Verificați și activați filtrul de apă

Cu filtrul încă așezat pe lateral, dați drumul la apa rece și activați divertorul. Permiteți apei să treacă și verificați etanșeitatea capacelor. Dacă remarcați scurgeri mai strângeți capacele sau repetați de la montarea filtrelor noi.

Dacă nu sunt remarcate scurgeri de apă puneți filtrul în poziție verticală și permiteți apei sa curgă 2-3 minute până când apa devine curată. Notați pe o etichetă pe fundul sau în spatele filtrului data când ați schimbat cartușele.

Pentru o bună performanță schimbați cartușele la fiecare 6 luni.

Specificații

Presiunea minimă de operare: 1,37 bari

Presiunea maximă de operare: 3.44 bari

Temperatura minimă de operare: 5°C

Temperatura maximă de operare: 32°C

Debitul mediu al apei filtrate: 1,5 litri/minut

Capacitatea maximă de filtrare: 1700 litri

Durata maximă de folosire a filtrelor: 6 luni

Pentru informații referitoare la gradul de reducere al contaminanților din apă vedeți fișa performanțelor.

 

Videoinstrucțiuni originale pentru schimbarea filtrelor

 

Instrucțiunile originale – Filtru de Rezervă Aquasana AQ-4035